X
Va recomandam sa cititi si:
10 aplicatii care iti aduc luxul pe smartphone

Daca ai bani, dar nu ai timp, probabil ca iti surade ideea de a-ti folosi telefonul mobil pentru a fi permanent conectat la lumea luxului....

Business | 4.05.2015 |

Gri este noul negru in industria luxului?

Daphne Selfe

Modelele feminine de varsta a treia sunt tot mai populare, brandurile de moda folosind frecvent imaginea “bunicutei sexy” in reclame pentru vestimentatie si accesorii, semn ca retailerii de lux internationali fac eforturi pentru a atrage interesul consumatorilor “gri”.

In ianuarie, Céline a colaborat cu scriitoarea Joan Didion, in varsta de 80 de ani, care a devenit imaginea colectiei pentru primavara a brandului frantuzesc. Cateva zile mai tarziu, cantareata  Joni Mitchell, in varsta de 71 de ani, a aparut intr-o reclama pentru Yves Saint Laurent. In februarie, brandul american Kate Spade a apelat la legendara Iris Apfel, in varsta de 93 de ani, pentru a-si promova gentile, iar luna aceasta Daphne Selfe, cel mai batran supermodel din lume, in varsta de 86 de ani, a colaborat cu H&M pentru label-ul high-end ”& Other Stories”.

Reclamele care celebreaza tenul ridat si parul grizonat reprezinta deschiderea brandurilor catre abordari diferite de marketingul traditional care face apel la consumatorii tineri, iar atentia lor este concentrata tot mai mult spre cerintele clientilor cu varste care depasesc 65 de ani si care reprezinta un segment in plina dezvoltare.

Carmen Dell’Orefice

Anul trecut, 5,3 milioane de consumatori varstnici au generat un venit brut anual de cel putin 150.000 $, potrivit unui raport Euromonitor, suma care reprezinta o marja de venit considerata mare. Pana in anul 2050, populatia batrana a Globului va numara circa 2 miliarde de indivizi, fata de 841 de milioane existenti in prezent, potrivit estimarilor World Health Organization. Aceasta dezvoltare va genera si cresterea averii consumatorilor “gri”, iar de aici deschiderea unor oportunitati in sectoare high-end precum cel al vinului, al sampaniei, al artei si al antichitatilor.

Pietele dezvoltate, intre care Europa si America de Nord, au cei mai instariti consumatori varstnici, potrivit Euromonitor. In America, persoanele care au peste 65 de ani fomeaza 40% din populatia cu venituri mari, insa pe pietele emergente aceeasi categorie de varsta reprezinta doar 5%, procent care pana in 2030 va ajunge la 8%. In prezent, China are cel mai mare numar de varstnici cu venituri mari, iar in Israel, Kazakhstan, Indonezia si Uzbekistan aceasta categorie este in crestere.

 

Posteaza comentariu

*